GILLETTEINTERNATIONAL

Am ajuns la sfârșitul acestor praguri în același fel în care am ajuns la multe locuri ale vieții mele. Nu urmând o hartă perfectă. Urmând un fir. Uneori vizibil. Uneori invizibil. Uneori destul de puternic ca să mă călăuzească. Uneori subțire ca o amintire. Când am început acest drum nu construiam o saga. Nu proiectam un sistem. Nu încercam să las o urmă. Încercam pur și simplu să înțeleg. Să înțeleg de ce unii oameni continuă să trăiască în noi. Să înțeleg de ce anumite experiențe nu ne părăsesc. Să înțeleg de ce unele răni devin învățături. Să înțeleg de ce timpul ia multe lucruri, dar nu pe toate. Fiecare prag pe care l-ai trecut povestește o parte a acestei căutări. Nu o teorie. Nu o filozofie. O căutare. Pentru că viața nu mi-a dat niciodată adevăruri definitive. Mi-a dat întâlniri. Oameni. Responsabilități. Pierderi. Călătorii. Boli. Renașteri. Și din fiecare dintre ele am încercat să extrag o semnificație. Nu întotdeauna am reușit. Dar am continuat să încerc.

Odată cu trecerea anilor am înțeles că GILLETTEINTERNATIONAL nu se naște dintr-o marcă. Nu se naște dintr-o întreprindere. Nu se naște nici măcar dintr-o familie. Se naște dintr-o întrebare. Cum poate o viață să străbată epoci, țări, culturi și oameni fără să-și piardă propria identitate? Răspunsul nu l-am găsit în rezultate. L-am găsit în relații. Pentru că fiecare ființă umană este produsul unui dialog. Nimeni nu se construiește singur. Nimeni nu crește singur. Nimeni nu se salvează singur. În spatele fiecărui drum există o mulțime invizibilă. Și ajuns aici vreau în sfârșit să o recunosc. Vreau să mulțumesc tuturor oamenilor care au lăsat o urmă pe drumul meu. Celor care au rămas. Și celor care au trecut doar pentru o bucată de drum. Celor care m-au învățat. Și celor care m-au pus la încercare. Celor care m-au iubit. Și celor care m-au contrazis. Celor care mi-au dat oportunități. Și celor care m-au învățat să mi le construiesc singur. Îi mulțumesc bunicului meu. Tatălui meu. Mamei mele. Pentru ceea ce au transmis fără să fie nevoie să-l explice. Îi mulțumesc familiei mele. Pentru că a împărțit cu mine nu doar zilele ușoare, ci mai ales pe cele grele. Le mulțumesc femeilor care au trecut prin viața mea. De multe ori au văzut înaintea mea ceea ce se întâmpla.

De multe ori mi-au înapoiat un adevăr pe care singur nu aș fi reușit să-l văd. Le mulțumesc colegilor întâlniți de-a lungul drumului. Directorilor. Funcționarilor. Muncitorilor. Colaboratorilor. Clienților. Prietenilor. Necunoscuților. Pentru că toți, în moduri diferite, m-au învățat ceva. Le mulțumesc țărilor care m-au primit. Orașelor care m-au găzduit. Culturilor care mi-au arătat perspective diferite. Mi-au amintit că lumea este mult mai vastă decât convingerile noastre. Le mulțumesc oamenilor care au suferit alături de mine. Pentru că durerea împărtășită învață lecții pe care succesul nu le cunoaște. Le mulțumesc și celor care au plecat. Absențele lor au contribuit la formarea omului care am devenit la fel de mult ca prezențele. Mulțumesc încercărilor. Căderilor. Bolilor. Eșecurilor. Fricilor. Nopților grele. Întrebărilor fără răspuns. Pentru că de fiecare dată când ceva se rupea, ceva mai autentic ieșea la iveală. Astăzi nu mai cred că o viață se măsoară prin ceea ce cucerește. Cred că se măsoară prin ceea ce transmite. Prin ceea ce lasă în ceilalți. Prin ceea ce face posibil.

Prin ceea ce continuă să trăiască atunci când autorul ei nu mai este în centrul scenei. Dacă am devenit ceea ce sunt, nu este meritul unei singure decizii. Nu este meritul unei singure calități. Nu este meritul unei singure persoane. Este rezultatul a mii de contribuții. De întâlniri. De gesturi. De cuvinte. De exemple. De prezențe. Această operă poartă numele meu. Dar nu îmi aparține doar mie. Aparține și tuturor celor care, conștient sau inconștient, au lăsat o amprentă de-a lungul drumului. Poate tocmai acesta este semnificația finală a GILLETTEINTERNATIONAL. Nu o poveste personală. Nu o celebrare. Nu o concluzie. Ci o recunoaștere. Recunoașterea că fiecare ființă umană este o construcție colectivă. O sumă de relații. O geografie de influențe. O memorie în mișcare. Și dacă în aceste pagini ai găsit ceva ce îți aparține, atunci această poveste nu mai este doar a mea. A devenit și puțin a ta. De aceea nu închei cu un rămas-bun. Închei cu recunoștință. Pentru toți cei care m-au ajutat să devin ceea ce sunt. Pentru toți cei care au mers alături de mine. Și pentru toți cei care vor continua călătoria.