Prima lamă, Gillette al meu · Ediția română · Nr. 08
GILLETTE: ANUL CIFREI TREI — ACTUL 4
Era încă devreme în acea dimineață de martie când a sunat cineva la ușă.
Toată lumea a început imediat să se întrebe cine ar putea fi. Fiica mea, Giorgia, a zâmbit și, cu o siguranță perfectă, a anunțat:
„În sfârșit. Au venit să te aresteze.”
După cum s-a dovedit, era doar poștașul.
Cu o seară înainte uitase să predea o telegramă. De teamă că greșeala l-ar putea costa slujba, a hotărât s-o îndrepte în zori. Pentru el, ora era, se pare, un detaliu minor.
Soția mea a deschis telegrama din curiozitate. Scria:
„Ilustra Sa Doamnă și soțul sunt invitați să participe la evenimentul care va avea loc pe 30 mai în Sala Arhonților din Reggio Calabria, intitulat: Gemeni născuți în anul 1993.
Vă rugăm să contactați secretariatul în termen de trei zile de la primirea acestei telegrame pentru a confirma participarea. Nu vor exista cheltuieli.”
Ne-am uitat unul la altul.
Trecuseră treizeci și trei de ani. Asemenea evenimente nu se întâmplă des. Eram curioși.
Soția mea și-a început imediat campania de recomandări.
Poartă-te frumos.
Nu face nimic impulsiv.
Rămâi calm și lucid.
Acceptă orice ne dau.
Apoi vino frumos acasă.
Zâmbea în timp ce o spunea.
Știa foarte bine că a-l sfătui pe lup cum să se poarte printre oi este de obicei timp pierdut.
Ahahahah.
În sfârșit a sosit ziua evenimentului.
Sala era plină. Nu am recunoscut pe nimeni. Cel puțin, eu nu.
Timpul schimbase chipurile tuturor.
Curios, aproape nimeni nu își adusese copiii.
Programul a început cu o vorbitoare, o moașă care lucrase la clinică în acei ani.
Și-a amintit că 1993 fusese un an extraordinar.
Fuseseră cincizeci și patru de nașteri de gemeni.
Dintre acestea, cincizeci și una erau fete.
Doar trei erau băieți.
După aceea, directorul clinicii a urcat pe scenă și le-a invitat să vină în față pe cele trei cupluri care avuseseră gemeni băieți.
Când mi-am auzit numele de familie, soția mea și-a făcut discret semnul crucii.
Începea o nouă aventură.
Știa că voi vorbi.
Doar că nu știa ce voi spune.
Primul cuplu a fost întrebat ce credea că a provocat nașterea gemenilor. Soțul a răspuns energic că mâncarea bună și pasiunea mare jucaseră probabil rolul decisiv.
Publicul a râs și a aplaudat.
Al doilea cuplu a primit aceeași întrebare.
De data aceasta a răspuns soția, sugerând că un tratament hormonal avansat ar fi putut influența cumva rezultatul.
Apoi a venit rândul nostru.
Soția mea a pus repede stăpânire pe microfon, înaintea mea.
A explicat că nașterile de gemeni străbăteau istoria familiei mele: eu, tatăl meu și, înaintea lui, bunicul meu.
În opinia ei, era previzibil.
Aproape firesc.
Totul decurgea în siguranță.
Apoi a încercat greșeala fatală.
A încercat să-mi dea mie microfonul.
L-am interceptat.
Era o ocazie unică în viață.
Nu o puteam irosi.
Am explicat că în acei ani lucram pentru Gillette în comerțul en gros.
Firește, am spus, nașterile de gemeni erau ușor de explicat.
Era același principiu ca la promoțiile noastre:
iei două, plătești una.
Sala a explodat de râs.
Încurajat de reacție, am continuat.
„A fost un an solicitant, 1993. Unul de neuitat. Dar aș vrea să subliniez și că nu am avut niciodată norocul să o întâlnesc înainte pe vreuna dintre doamnele prezente aici.”
Doamnele au zâmbit.
Soții au zâmbit mai puțin.
Echilibrul universului a fost restabilit.
În cele din urmă evenimentul s-a încheiat, iar noi ne-am îndreptat spre ieșire.
Chiar când plecam, câteva doamne m-au oprit.
„Domnule Gillettenarrative”, m-au strigat.
Și în acel moment am înțeles ceva.
Anii trec.
Chipurile se schimbă.
Amintirile se estompează.
Dar poveștile călătoresc mai repede decât oamenii.
Sosisem ca Ferdinando.
Cumva, poveștile mele sosiseră înaintea mea.
Ferdinando
THE BIC SAGAThe takeover that never happened.
THE WILKINSON SAGAThe steel aunt.