GILLETTE: SURPRIZA MEA

Tocmai ajunsesem la clinica unde fiica mea face recuperare motorie, unul dintre acele momente pe care nu le delegi niciodată nimănui, să fii acolo înseamnă să fii înăuntrul problemei, nu spectator la un meci de baseball.

Mă așezasem în spațiul rezervat oamenilor ca mine, o măsuță cu un singur scaun, departe de toți, dar nu și de privirile lor.

Tocmai când credeam că mi-am asigurat poziția, de la o masă vecină, niște pacienți aflați în plină siestă și țigară m-au chemat să le țin companie și nu au ezitat deloc să-mi arate că îmi primeau cu plăcere prezența.

Doar unul dintre ei știa că scriu, iar când eram singuri obișnuia să-mi spună domnule Gillette, risipind un zâmbet larg, mulțumit, în timp ce eu îl certam pentru asta, neputând face altceva.

Eram într-un ținut, Calabria, unde aș fi putut fi răpit, patria, între anii ’60 și ’90, celor mai mari și mai profitabile răpiri pentru răscumpărare, sume de opt cifre. Aici nu existau răpiri, acelea țineau de alte zone, alte ținuturi, alte culturi, unde cuvântul dragoste era folosit ca să motiveze și să justifice, și mai târziu ca să fie iertat, pentru că aici nimeni nu pleca fără o înțelegere mai întâi, nu eram în Cincinnati.

Erau acolo un profesor de 65 de ani și un învățător de 34 de ani, amândoi cu dizabilități, amândoi în scaun cu rotile, discutând între ei despre geometrie și limbi antice cu siguranța unor oameni care predaseră toată viața. Eu am rămas ascultătorul, un spectator care nu plătește.

Când au terminat, s-au întors amândoi spre mine și au spus: scuzați-ne, dar dumneavoastră cu ce vă ocupați?

Iar eu, zâmbind, am răspuns: scriu cărțile din care învață profesori ca dumneavoastră și sper sincer să reușiți să fiți niște dascăli buni.

Au tăcut, dar în timp ce mă îndepărtam am spus: ah, era să uit.

Figura geometrică absolut perfectă nu este pătratul, cum v-ați coborât amândoi să susțineți, ci triunghiul, ca și cum suma a două sau mai multe triunghiuri ar face un pătrat, iar un oarecare Pitagora a construit și el câteva teoreme, deși nu-mi amintesc câte a publicat, știu doar că a făcut destule.

Și încă ceva, fundamentul lingvistic care a permis omenirii să evolueze nu este, cum ați susținut prostește, latina, bieții aceia aveau doar 2.000 de cuvinte, și apoi au venit grecii, care au adus 8.000 și au dat naștere filozofiei, cea care ne lasă să credem că într-o zi vom fi mai buni.

Și să te gândești că litera „J” din alfabet nu e italiană, și totuși a fost mereu fundamentală pentru atâtea identități. Gândește-te doar la JAVE, apoi la JESUS, apoi la Juliana, CEO-ul Gillette, apoi la Jejurikar, președintele P&G, și apoi gândește-te că numele meu este Frega, cu F, pentru că J-ul ar fi fost mult prea greoi pentru mine, o surpriză cu care nu m-aș fi obișnuit niciodată.