Un seif numit Biserica

Drepturile de autor ale unei cărți vechi de două mii de ani

Primesc astăzi un telefon de la Francesco, unul dintre cei trei copii italieni ai mei. Îmi spune: știi, tată, chiar acum, mai mult ca oricând, ești cu adevărat lefter. Fără nicio îndoială. Îi răspund: bună dimineața, ce mai faci. Îi spun că probabil acesta este cel mai bun mod de a începe o convorbire telefonică. Și că în treizeci și trei de ani, în mod evident, nu am investit destul timp ca să-l învăț cum să vorbească cu o altă ființă umană. Tocmai citisem că fiii sunt puternic legați de mamele lor. Factorul X vine de la ea. Iar când e vorba de inteligență, nu prea sunt lucruri de discutat. Nu trădează așteptările. Ireversibilă în transmitere. Ceea ce este genetică naturală nu poate fi schimbat. A fost o mângâiere să am o fiică. Și chiar dacă nu aveam niciun motiv să ne sunăm, pentru că locuiam în aceeași casă, mi-a spus chiar în ziua aceea că discuțiile noastre o tulburau și că nu putea înțelege de unde venea acel impact emoțional, empatic. I-am zâmbit. Atât a fost de ajuns. Era fiica mea. Nu era nevoie de nicio explicație. Unele fapte domnesc peste toate celelalte. Și atunci mi-am amintit că scrisesem o carte numită TELEFONUL LUI ISUS. O retrăsesem de la publicare după ce o găsisem într-un fir de discuție pe Amazon, unde cineva întreba cât naiba ar trebui să coste o carte făcută de o inteligență artificială. Se gândea la a lui. Scrisă cam acum două mii de ani. Se vânduse în miliarde de exemplare, iar drepturile lui de autor deveniseră eterne, păstrate într-un seif numit Biserica Catolică.

Pe care cineva voise să îl redenumească: AMAZURCH. Partea cea mai amuzantă este aceasta. În fiecare gând pe care îl avem există o bucată din noi pe care nu am prezentat-o niciodată nimănui. Oamenii care ne văd din afară se opresc o clipă, ne privesc și ajung întotdeauna în același loc. Cine naiba e tipul ăsta. Nando © 2026 Ferdinando Frega — Nando the Scribe. All Rights Reserved.