GILLETTE, FREGA ȘI L’ORÉAL

Într-o seară, la hotel, tocmai mă întorsesem din turul meu de vizite și vânzări, iar tatăl meu făcuse la fel — foloseam același hotel ca să stăm puțin împreună, se întâmpla cam o săptămână la fiecare patru luni.

La masa noastră a venit un coleg simpatic pe nume Giorgio, reprezentant de vânzări la L’Oréal, care preluase sarcina de a organiza distribuția în marile lanțuri de magazine — treceau de la parfumerii spre supermarketuri, în timp ce piața lor istorică rămânea acolo unde erau puternici: produsele și cosmeticele Corolle.

Ieșise de curând din spital, avusese boala Crohn. Era tânăr, patruzeci și cinci de ani, dar se vedea că nu era în putere.

M-a întrebat care era traseul meu pentru a doua zi și dacă l-aș putea prezenta clienților mei, ca să-l scutesc de hărțile străzilor și să-i grăbesc munca — urma să încercăm.

Tatăl meu n-a scos o vorbă și a tăcut, ceea ce însemna că era de acord — altfel ar fi spus: „Nando, ascultă, trebuie să vorbim”, ceea ce era felul lui de a spune: ce naiba faci?

Giorgio și cu mine ne-am împrietenit și am făcut împreună turul clienților timp de aproape doi ani, dar niciodată mai mult de o săptămână pe lună.

Când, în ’88, Gillette a hotărât să creeze două divizii de produse — Bărbierit și Îngrijire personală —, mi-am dat seama mai bine că vânzarea cosmeticelor era o muncă mai grea. Apoi, în ’89, m-am întors la Bărbierit, iar el m-a ajutat enorm — am învățat mult de la L’Oréal, deși n-am vândut niciodată produse concurente.

După doi ani petrecuți cu Giorgio s-au întâmplat multe, dar îmi amintesc doar două lucruri care au contat cu adevărat:

Un client angrosist, un tânăr absolvent, ne-a primit în biroul lui și a spus: „V-am chemat pe amândoi pentru că am nevoie de produsele voastre.” Giorgio s-a ridicat și s-a îndreptat spre ieșire ca să verifice firma de afară, iar tânărul, surprins, a întrebat ce se întâmplă. Giorgio s-a întors zâmbind: „Am avut impresia că am greșit adresa — că, în loc de biroul unui client, intrasem la sediul poliției.” Am râs mult, iar după aceea toată lumea a aflat și zâmbea de câte ori ne vedea.

Apoi, într-o zi, m-a sunat cineva de la Milano și m-a rugat politicos să nu mai umblu cu colegul meu de la L’Oréal, pentru că divizia Gillette de Îngrijire personală nu vindea șampon, iar vina era a lui Frega — pentru că vindea L’Oréal. Ahahahahaha.

Într-o zi ne-am dus cu Giorgio la un angrosist de alimente. Când i-am spus să-mi zică Frega și că reprezint Gillette, m-a primit cu brațele deschise — mă aștepta. Când i-a venit rândul lui Giorgio și a spus că e de la L’Oréal, angrosistul l-a rugat să revină altă dată, pentru că tocmai descărcase două camioane de ulei. Giorgio i-a răspuns pe loc: „Ulei de semințe sau ulei de măsline?” Clientul a spus: „Nu-ți face griji, le cumpăr pe amândouă. Revino și îți dau comanda — te ajut eu. Frega n-are nevoie de ajutor.”

A murit tânăr, la cincizeci și doi de ani. Și, ca să-i mulțumesc, i-am dat numele lui fiicei mele — Giorgia —, ca amintirea lui să rămână cu mine pentru totdeauna.

Ciao, Giorgio.