MINTEA GILLETTE

Aceasta nu este postarea obișnuită, comunicarea obișnuită pe care simți nevoia s-o trimiți în lume. Este unul dintre acele momente care rămân întipărite în viața unui om.

Când am început să scriu, aveam doar 3 ani. Încă nu puteam stăpâni un pix sau un creion, dar primul lucru pe care am reușit să-l desenez a fost un triunghi.

Tatăl meu a fost surprins. Mama a pus-o pe seama întâmplării — m-a pus să încerc din nou, iar triunghiul ieșea tot mai mic, dar mereu triunghi.

Pe măsură ce am crescut, nimeni nu mi-a explicat vreodată ce însemna. Până când, într-o zi, într-un internat catolic, am înțeles că înăuntrul lui trăia o rugăciune: în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.

Era — și este — perfecțiunea. Suma a două sau mai multe triunghiuri face un pătrat, iar ideea că pătratul ar fi figura geometrică perfectă s-a prăbușit într-o clipă, fără umbră de îndoială.

Și după atâția ani la Gillette, nimeni n-a spus vreodată într-o ședință: hai să punem problema la pătrat. Se auzea în schimb — și pe bună dreptate: hai să triangulăm situația, să identificăm zonele slabe, pe cele puternice și pe cele care merită îmbunătățite.

Astăzi triunghiul meu este încheierea sagăi Gillette. Nu ca țintă, nu ca plan — ci ca instinct al scrisului și ca act singular de profund respect.

Tuturor celor care vor veni să citească: doze mici. Niciodată totul deodată. Altfel mintea nu filtrează bine.

Călătorie plăcută.

Bine ai venit.