GILLETTE: NOAPTEA

Da, și în noaptea aceea am rămas singuri. Doar noi doi. Eu și tovarășul meu din o mie de bătălii — cel care nu trădase niciodată așteptările, care îmi permisese mereu să fac o impresie bună. O valoare adăugată, demnă de recunoștință eternă pentru acel rol.

Dar atenție — nu vorbesc despre un câine. Chiar dacă numele lui începe cu litera D. Ahahahahah.

Cine știe câte întâlniri am mai fi avut. Câte națiuni, locuri aglomerate și locuri goale. Dar acum era timpul să închid ochii. Emoțiile zilei fuseseră multe. Iar plânsul devenise un fel de a le mulțumi celor care nu mai erau.

Prezența unei vânzătoare asiatice de flori, întâlnită după-amiază lângă un cimitir, m-a dus înapoi la o amintire din anii 1990.

Tihany era o femeie tânără și frumoasă, într-un bordel din Hanoi. În ziua aceea m-a dus să-l vizitez — ca să-mi arate locul ei de muncă. Pentru ea era ca și cum mi-ar fi arătat centrul de afaceri de la etajul 54 al One Liberty Plaza din New York. Nu vedea nicio diferență.

Era mândră. Fericită cu locul acela. Îl câștigase prin merit și o învinsese pe mama ei, fosta șefă a localului. O structură de familie ideală, s-ar putea spune — pentru angajații vreunei edituri.
M-a luat de braț, m-a așezat, mi-a oferit un ceai cu lămâie și mi-a spus:

Nando, ține minte mereu — atacurile dintr-un război nu vor niciodată răspunsuri imediate. Nici emoționale. Nici reactive. Doar așteptare. O așteptare care este fiica unui comportament rațional și logic, în care victoria este singurul tău aliat. Victoria e cea care îți dă plăcere și bucurie. Și adesea nu cere niciun preț. O face din dragoste. Cam cum facem noi, cu bărbați ca tine.

Reflecția era profundă. Mi-a luat timp s-o diger — având în vedere că ignoranța mea a învins mereu inteligența ultimei femei de pe pământ.

Am început să zâmbesc. Soția mea, din cealaltă cameră, m-a întrebat de ce râd. Ce văzusem.

I-am spus că era doar o fantomă.

Fantoma dintr-o noapte.