ACȚIUNEA DE PE WALL STREET

Introducere la Saga Wall Street

Nu voi uita niciodată ziua în care am intrat la internat.

Era 15 octombrie 1970. O joi.

Pentru ocazie, tata era acolo. Ceruse de la Gillette o după-amiază liberă, lucru care se întâmpla rar. Privind înapoi, îmi dau seama că nu însoțea pur și simplu un copil la școală. Preda o mică bucată din povestea Gillette unei lumi pe care niciunul dintre noi nu o putea încă înțelege.

O călugăriță tânără, pe nume sora Giuseppina, a venit să mă întâmpine.

Piele albă, ochi albaștri, chip tineresc. Vălul ascundea tot restul. M-a luat de mână și m-a condus în clasa I A, unde mă aștepta învățătoarea mea, sora Dominella.

Sora Dominella era deja bătrână.

Își freca mereu genunchii și prezicea ploaia cu o siguranță remarcabilă. După ea, vremea locuia în încheieturile ei. Dacă o dureau genunchii, veneau norii.

Când am intrat în clasă, îmi știa deja numele.
De fapt, îl știa toată lumea.
Veștile circulau repede între zidurile acelea.
Darurile ajunseseră înaintea mea.

Fiecare încăpere primise același dar: pungi simple de plastic cu logoul roșu Gillette din anii ’70, decorate doar cu imagini de lame de ras.

Eram prea mic ca să înțeleg, dar devenisem deja un mic ambasador al unei companii care avea să mă urmeze toată viața.

Prima lecție a fost despre acțiune.
Acțiunile bune.

La șase ani, mi se părea destul de simplu.
Acțiunea bună era bună.
Acțiunea rea era rea.
Caz închis.

Dar viața, ca întotdeauna, avea alte planuri.

Câțiva ani mai târziu am descoperit că acțiunile nu sunt judecate niciodată după ceea ce sunt. Sunt judecate după poveștile din jurul lor.

Dă-i cuiva o bomboană și devine o acțiune bună.
Folosește aceeași bomboană cu alt scop și dintr-odată devine una rea.
Acțiunea rămâne neschimbată.
Se schimbă doar narațiunea.

Aceea a fost prima lecție adevărată a vieții mele.
Nu morala.
Nu religia.
Nu disciplina.
Narațiunea.
Puterea ciudată care transformă fapte identice în sensuri opuse.

Decenii mai târziu, Gillette avea să mă aducă la Boston.
Împreună cu colegi din toată lumea, aveam să ajung în capitala financiară la care copiii din internate nu visează niciodată: New York.

Chiar și lângă Wall Street.

Dar aceea e altă poveste.
A fost deja scrisă în altă parte, iar mie nu mi-a plăcut niciodată să mă repet doar ca să umplu spațiul literar.

Totuși, rămâne un gând.

Oamenii sunt ținuți minte mereu pentru acțiunile lor.
Unele acțiuni devin povești.
Unele povești devin istorie.

Iar dacă acele acțiuni se întâmplă să fie scrise pe hârtie, tranzacționate, evaluate, cumpărate, vândute și cotate în fiecare zi…
cine naiba o să le mai uite vreodată?