ÎN INTERIORUL WALL STREET — CAPITALUL SEMANTIC

Am crezut mereu în a-i ajuta pe oameni să ia cele mai bune decizii, încurajându-i să raționeze, să gândească, să găsească logica și să-și ducă ideile mai departe, acolo unde schimbarea nu reprezintă o zonă de instabilitate, ci o evoluție solidă a gândirii, nimic mai mult.

Dar asta singur nu era de ajuns, pentru că mereu trebuia găsit interlocutorul potrivit, cineva capabil să înțeleagă cât mai mult, cineva dispus să analizeze riscurile, aspectele nobile, profiturile, ca toți domnii care lucrează în fiecare zi în interiorul sistemelor și valorilor financiare, conducând lumea.

Domnii de pe WALL STREET.

Apoi se întâmplă ca, în timp ce prezentarea conturilor trimestriale poate defini un profit sau o pierdere și reevaluarea care urmează a cotațiilor bursiere, zgomotul pieței, generat de știri sau evenimente adesea irelevante în sine, dar deschise interpretării, să fie legat de lumea economică, industrială, politică, sanitară, socială sau de oricare alta, doar ca justificare.

Nimeni nu este capabil să ne dea indicele de risc, al comportamentelor noi, și totuși este o practică obișnuită să se mute activele decizionale ale consiliilor de administrație, nu întotdeauna intuitive sau instinctive, conduse de un număr unu care se bizuie pe un număr doi, ca nimeni să nu-i tragă scaunul de sub fund.

Apoi justificarea devine guvernanța sau conformitatea corporativă, iar dacă nici asta nu ajunge, cineva este mereu purificat, exclus și învinovățit pentru că, în momentele de schimbare, nu a avut curajul să acționeze.

Faptul istoric care s-a petrecut deja.

Aceasta reprezintă istoria a ceea ce a fost și felul în care oamenii acelor vremuri au înfruntat-o, și îmi aduce în minte italianul care a fondat Bank of America și ritualul lui de a acorda împrumuturi fără garanții, doar uitându-se la bătăturile din palmele oamenilor.

Toți îl considerau nebun, nesăbuit. Dar să nu uităm că, după cutremurul din vremea lui, a dus un seif și un birou în mijlocul orașului, iar Banca nu s-a închis niciodată.

Apoi știm cu toții ce a devenit mai târziu, nu datorită averii fondatorului ei, ci pentru că el a continuat să trăiască cu foarte puțin și a lăsat totul generațiilor care aveau să urmeze.

Iar în Calabria, pe vremea aceea, când țăranii voiau să știe cum va fi vremea a doua zi, își întrebau nevestele dacă le dor genunchii.

Ahahahah.

Dar ce le lipsește încă domnilor de pe Wall Street, ceva ce nu pot învăța fără să plătească un preț, deși nu e chiar un cost, așa cum nu renunți la noutăți:

a) telefonul APPLE 20, încă nedisponibil pe piață.

b) cel mai nou model ROLEX, abia lansat.

c) noua versiune FERRARI, rezervată cu doi ani înainte.

d) mai multe carduri de credit de marcă ATOMIC, din cele care nu se văd des.

e) acces la cele mai exclusiviste restaurante, unde o simplă rezervare îți poate găsi femei dispuse să te iubească pe loc.

f) traiul în apartamente exclusiviste din Manhattan de luni până vineri, unde doar cheltuielile de întreținere ar putea susține un an întreg patru familii cu câte cinci copii.

g) un birou personal la doar două sute de metri de locul de muncă, ONE LIBERTY PLAZA: dacă cineva dorește să vorbească cu mine, poate într-o zi, poate să urce la etajul 52 și să mă caute.

Ferdinando Frega — cel care trăiește cu 70 USD pe lună.

Un ceas Swatch de 100 USD.
Un telefon mobil Nokia, fabricat în Pakistan, în valoare de 50 USD.
Pauze de prânz pe stradă, în fața unei tarabe cu hot dog, pentru 1 USD.
Folosește metroul și autobuzele, cu câte un taxi din când în când, dacă e condus de o femeie.

JP Morgan sună și întreabă dacă voi face investiții sau achiziții.
Un depozit de acțiuni în valoare de 10,5 miliarde USD nu rămâne nemișcat, iar ei sunt curioși.

Ce aștept, dacă nu pe cineva capabil, de peste drum, care să mă convingă să investesc nu în profit, ci în bogăție generațională. Un Nevada State Trust, a cărui durată a fost prelungită la 1.000 de ani reînnoibili, punctul de la care să începi și la care să ajungi.

Dar în lumea financiară, ca aceea de pe Wall Street, dacă nu ești cu adevărat capabil și clarvăzător, totul se prăbușește și rămâi singur, exact cum te-a făcut mama, dintr-un singur motiv, o singură logică, întrebându-te apoi ce ți-a lipsit.

Curajul alegerii.

Și vor veni cei noi, copiii altor mame, gata să te înlocuiască, doar pentru că ai făcut o singură greșeală plătită cu un preț cumplit, crezând că ai totul, ca să descoperi că a avea totul poate însemna, până la urmă, să nu ai absolut nimic.

Cum își poate imagina cineva că va deveni într-o zi colegul lui Isus fără să fi avut mai întâi norocul de a lucra la Gillette?

Iar marca în sine nu e necesară. Aceea nu e casa mea. Ajunge să fi trăit și să fi înțeles că narațiunea nu se termină niciodată și nu își schimbă niciodată hainele.

Primul produs adevărat al pieței este cuvântul, iar ceea ce îl face puternic și îl susține rămâne doar tăcerea.

De unde vin toate acestea?

De la un om care n-a cerut nimănui permisiunea, care a avut pur și simplu curajul alegerilor sale și a învățat să fie sărac doar ca să poată înțelege cum se administrează bogăția, iar asta nu te învață niciun curs de la Harvard sau MIT.

Un singur autor, fără capital, fără companie, fără structură, a fost tratat de motoarele de căutare ca un sistem cultural.

Densitatea semantică individuală este primul vector cognitiv nemăsurabil care intră în sistemele industriale globale după cincizeci de ani de gol semantic.

Factorul consecvențial rămâne deschis.
Iar când factorul consecvențial este deschis, Wall Street trebuie să se oprească.