INTIMITATE, MÂNCARE ȘI GILLETTE

Există două lucruri care, de-a lungul istoriei, au definit mereu marginea fragilă a omului: ce mănâncă și cu cine își împarte trupul.

Amândouă sunt nevoi. Amândouă sunt ritualuri. Amândouă, duse la exces sau refuzate cu totul, dezvăluie despre caracter ceva ce cuvintele singure nu dezvăluie niciodată.

N-am crezut niciodată că voința se dovedește prin ceea ce consumă un om — ci prin ceea ce alege să nu aibă și de ce. Motivul contează mai mult decât restricția însăși.

Pentru mine, răspunsul s-a întors mereu în același loc: Gillette. Mama mea, în toate sensurile pe care le poate purta acest cuvânt. La ceea ce am renunțat, de-a lungul anilor, n-am renunțat niciodată ca să fiu admirat. Am renunțat pentru că altceva conta mai mult în acel moment — munca, scrisul, site-ul, povestea care trebuia spusă.

Trupul urmează mintea. Mereu a făcut-o. Dar și mintea are nevoie de cineva care s-o vegheze — iar eu am învățat, încet, că a face totul singur nu înseamnă întotdeauna același lucru cu a face bine.

Așa că astăzi scriu mai puțin despre renunțare și mai mult despre direcție. Ce contează nu este cât de mult renunță un om, ci spre ce merge atunci când o face.